De unde poate începe Europa să își consolideze industria de apărare

Ieri, am avut imaginea clară a viitoarei schimbări a strategiei de apărare americane și implicit a NATO. Declarațiile oficialilor americani din administrația Trump arată limpede că funcționarea NATO se va modifica. În acest context, întrebarea este: ce are de făcut Europa?

Pentru o serie de răspunsuri la această întrebare trebuie să ne întoarcem la raportul Draghi de anul trecut care se referă atât la competitivitatea Uniunii Europene, cât și la securitatea statelor membre. Raportul Draghi constată, printre altele, rămânerea în urmă a Europei în materie de inovație, dependența de materiile prime critice din alte state și legăturile acestor domenii cu industria de apărare europeană.

Care este situația industriei de apărare europene și care sunt soluțiile pentru creșterea ei? Europa se confruntă cu un război convențional la granița de est și cu un război hibrid pe întregul teritoriu. Raportul Draghi notează că doctrina strategică a SUA se îndepărtează de Europa și se concentrează pe Pacific, fapt pe care îl vedem confirmat în aceste zile.

Europa a avut o perioadă prelungită de pace și a beneficiat de umbrela de securitate a Americii ceea ce a permis ca statele membre să poată aloca mai multe fonduri publice către dezvoltarea sistemelor de asistență socială sau de sănătate publică. Rezultatul a fost că doar 10 state membre cheltuiesc mai mult de 2% din PIB pentru apărare, în conformitate cu angajamentele NATO.

Raportul Draghi arată că dacă anul trecut toate statele membre ar fi ajuns la o alocare de 2% din PIB cheltuielile ar fi crescut cu 60 miliarde de euro. Statele europene au nevoie de alocări suplimentare pentru a crește capacitățile de apărare pierdute din cauza subinvestițiilor și pentru a reface stocurile epuizate. Comisia Europeană a calculat că în următorul deceniu va fi nevoie de investiții în industria apărare de aproximativ 500 miliarde de euro.

Totuși, sectorul de apărare european este competitiv la nivel global. Unele produse și tehnologii sunt mai bune decât cele fabricate în America. Este vorba despre tancuri, submarine convenționale, tehnologiile folosite în șantierele navale sau aeronavele de transport. Problema europeană este că în pofida faptului că are cheltuieli generale de apărare mai mari decât SUA acestea nu sunt concentrate pe inovare. Astăzi, apărarea este o industrie înalt tehnologizată, caracterizată de inovare. De exemplu, începând cu anul 2014, SUA au acordat prioritate cheltuielilor de cercetare și dezvoltare față de celelalte cheltuieli militare.

Astfel, în anul 2023, SUA au alocat 140 miliarde de dolari pentru cercetare, dezvoltare, testare și evaluare, adică 14% din totalul cheltuielilor de apărare. În schimb, Uniunea Europeană a cheltuit doar 10 miliarde de euro (4,5% din total) pentru cercetare-dezvoltare în domeniul apărării.

De asemenea, industria de apărare europeană este fragmentată, în sensul că este dominată de jucători naționali care operează pe piețe relativ mici. Fragmentarea creează două dezavantaje majore. Primul, o industrie fără companii de anvergură are o problemă pentru că vorbim despre un sector intensiv în capital și cu cicluri lungi de recuperare a investiției. O creștere a cheltuielilor ar aduce un paradox și anume că statele membre s-ar concura între ele pentru achizițiile de apărare.

Al doilea dezavantaj al fragmentării industriei de apărare este lipsa standardizării și interoperabilității echipamentelor militare. Analiza arată că în Ucraina europenii au livrat 10 tipuri diferite de obuziere ceea ce a dus la o reală problemă de utilizare a lor. De asemenea, statele membre operează 12 tipuri de tancuri de luptă, în timp ce SUA produc doar unul singur. Este grăitor și ne arată că decizia consolidării sistemului de apărare european trebuie luată concomitent cu hotărârea de a avea o Europă mai unită, mai multă, mai federală. Dacă, bineînțeles, va fi posibil.