joi, februarie 13, 2025

Interceptări. Ce spunea jurista Nordis despre apartamentele vândute: „N-aș lua la ei nici să mă împuști! Rămâi după aia cu niște ziduri”

Share


Schema prin care
asociații Nordis mutau banii încasați de la clienți în alte
conturi a fost una complexă, potrivit datelor din dosar. Chiar jurista
firmei era la curent cu mișcările financiare, reiese din documentele consultate de Adevărul, aceasta fiind interceptatǎ în timp ce îi spunea unei
prietene să nu își cumpere apartament în blocurile Nordis.

Numeroși clienți Nordis ar fi fost păcăliți FOTO Arhiva

Numeroși clienți Nordis ar fi fost păcăliți FOTO Arhiva

Conform
documentelor, membrii grupării Nordis au înființat și/sau preluat
peste 40 de societăți cu diferite profile (intermediere imobiliară,
activităţi de arhitectură, publicitate, activităţi de
consultanţă în tehnologia informaţiei, lucrări de construcții a
clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, activităţi de
inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea, administrarea
imobilelor pe bază de comision sau contract, restaurante, agenții
imobiliare e.t.c.). Potrivit procurorilor, în cadrul acestor noi entități economice, al
căror rol și scop reale, au fost devoalate pe măsura efectuării
actelor de cercetare penală și administrării probelor, calitatea
de asociat și/sau administrator au deținut-o aceiași membri ai
grupării, direct sau prin intermediul societăților pe care le
controlau (în unele societăți calitatea de asociat o deține o
altă societate deținută de grupare), ajungându-se în situația
în care anumite persoane, membri ai grupării, să dețină simultan
calitatea de asociat și administrator în cadrul mai multor
societăți. De asemenea, se remarcă schimbări periodice în
structura acționariatului acestor societăți prin permutarea
persoanelor care dețin calități oficiale (asociat și/sau
administrator), precum și cesionarea unora din aceste entități
către persoane greu identificabile (cetățeni din Bulgaria sau din
Republica Moldova) și odată cu părțile sociale și arhiva
contabilă, mai relateazǎ DIICOT.

La scurt timp după
ce erau încasați de la clienți, banii ar fi fost scoși ilegal din
patrimoniul societăților. Deși majoritatea antecontractelor au
fost încheiate cu Nordis Management, din documentele procurorilor reiese cǎ alte patru societăți
figurează cu sume de bani încasate de la clienți în baza
promisiunilor de vânzare respectiv: Lampp Building Project, Nordis
Mamaia, Nordis Herăstrău și Nordis View.

Iar tiparul
mutărilor ilegale ale sumelor primite de la clienți era același.
Imediat după încasarea fondurilor, în
aceeași zi sau într-un termen foarte scurt,
sumele de bani erau transferate către membrii grupării sau
familiile lor, direct (către persoanele fizice membri ai grupării)
sau indirect (transferate mai întâi către societăți din cadrul
grupului pentru ca ulterior să primească aceeași destinație –
persoanele fizice membri ai grupării), acuzǎ DIICOT.

Ca exemplu, procurorii relatează cǎ pe 27
ianuarie 2020, o clientă ar fi achitat către Nordis Management suma de
88.003,08 lei în baza contractului de vânzare-cumpărare. La
aceeași dată suma a fost transferată prin 2 operațiuni a câte
45.000 lei către o anume Ivan Maria care în aceeași zi a
redirecționat suma tot în 2 tranșe a câte 45.000 lei către Laura
Vicol, soția liderului grupării, Vladimir Răzvan Ciorbă. Practic,
în mai puțin de 24 de ore, sumele achitate de clientă au intrat în
contul bancar al fostei deputate Laurei Vicol.

În fiecare caz, în
final, sumele de bani erau retrase numerar, în majoritatea cazurilor
de la A.T.M. prin intermediul cardurilor bancare (fiind identificate
zeci de mii de operațiuni) sau prin operațiuni la ghișeul unității
bancare, se arată în referatul cu propunerea de arestare preventivǎ.

Cercetările
efectuate și probele administrate, spun procurorii, au scos la iveală că toate acțiuni
titluri erau aparent legale, ele fiind întocmite, de foarte multe
ori postfactum, pentru a justifica externalizarea sumelor de bani
(contracte de împrumut falsificate prin imitarea semnăturii sau
care nu exprimă o voință reală și operațiuni de împrumut,
încasarea ilegală de dividende în condițiile în care societățile
nu au înregistrat profit sau profitul a fost creat artificial în
baza unor operațiuni simulate, salarii pentru persoane care nu
prestau efectiv servicii sau pentru persoane angajate part-time la
mai multe societăți, orele totale de lucru (12-16 ore) însumate
depășind fizic posibilitățile unei persoane de a munci sau
cesionarea unor părți sociale la valori supraevaluate grosolan
(părți sociale cu valori nominale de 10 lei care au fost vândute
succesiv cu prețul de 1,9 milioane de lei.

„Fondurile erau
suficiente pentru a finaliza toate proiectele”

Conform
anchetatorilor, imobilele Nordis
nu au fost finalizate și predate cumpărătorilor la termen „tocmai
din cauza delapidării fondurilor companiei, fonduri care reprezentau
avansurile plătite de către clienți tocmai în acest scop –
realizarea lucrărilor”.

“În condițiile în care aceste fonduri au
fost externalizate ilegal, cauza principală a needificării
construcțiilor este reprezentată de epuizarea resurselor
financiare. Problemele financiare, respectiv lipsa resurselor de
finanțare nu poate fi, în mod rațional, invocată câtă vreme
gruparea ”Nordis” a încasat de la clienți peste 195 de milioane
de euro, sumă ce depășește atât valorile declarate prin
autorizațiile de construcție cât și costul estimat pentru toate
proiectele având în vedere prețul mediu de edificare pentru
ansambluri rezidențiale similare. Cu alte cuvinte, fondurile erau
suficiente pentru a finaliza toate proiectele”,
se menționează în documente.

În ceea ce privește
unitățile locative edificate parțial și recepționate, gruparea
ar fi acceptat să încheie contracte de vânzare-cumpărare numai cu
acei clienți care au fost de acord, inițial sau pe parcursul
executării contractelor prin acte adiționale, să cesioneze dreptul
de folosință a apartamentului pe o perioadă de timp (de până la
30 de ani) urmând ca proprietarul să primească o chirie, lunar în
condițiile agreate. Care a fost rațiunea acestui mod de acțiune?
Gruparea a forțat și grăbit așa-zisa deschidere a Hotelului “Nordis” (corpurile 1 și 2) tocmai pentru a putea utiliza în
beneficiu propriu apartamentele finalizate, deși acestea erau
plătite de viitori proprietari, spun anchetatorii.

„Nu o să îți
vezi vreodată apartamentul”

Interesant e faptul
că inclusiv Camelia Bîndiu, jurista Nordis, i-a spus unei prietene, într-o discuție telefonică din 2023, să nu cumpere
apartamente de la Nordis. 

Camelia Bîndiu
: Așa
e, dar gândește-te că vei fi proprietar încă un an de zile pe ce
este și acum, că nu cred că ăștia o să termine! Înțelegi?
Ăștia o să scape acum de astea, iau banii pe ele, după care se
vor reorienta și vor face, ai văzut cum fac de unde e de scos bani!
Nu știu ce să zic, nu vreau să te influențez negativ, faci cum
crezi, dar eu nu…pfff…Aoleu, mie mi-e groază cu vară-mea aia
care a luat la hotel și n-o să îi dea banii pe chirie Ana!
Înțelegi, ANA? Deci, nu! ia-ți gândul că o să se ocupe ei de
administrare și așa! Și ai văzut ce sume îți cer pentru
administrare!

Ana:
34%.

Camelia Bîndiu:
Cât?

Ana:
34%
comisionul lor de administrare!

Camelia:
da
și o să vină cu tot felul de chestii! Iară schimbă firma, mai
bagă costuri că nu știu ce. Și așa mai departe, na nu știu ce
să zic. Mie nu îmi place nimic din ce văd acolo! Deci eu n-aș lua
la ei nici să mă împuști!

……………………………………………………………………………………………………………….

Ana: Păi
dacă a făcut promisiune ce să mai

Camelia:
Păi
a făcut promisiune dar n-am făcut promisiune cu o grămadă și
le-am vândut altora ANA? Ce naiba, pe ce lume trăiești?

Camelia:
Stai
în banca ta mai bine! Stai cu banii tăi în bancă, că și eu am,
și la fel nu fac nu știu ce pui, da mai bine îi știi la tine
decât la alții și când vezi ce se întâmplă să îți faci zile
negre, să trăiești cu groază, îți dai seama în ce stres să
trăiești, că nu o să îți vezi vreodată apartamentul? Că ți-l
vinde altcuiva, că ți-l execută altul! Sau mai știu eu ce! Eu
cred că or să mai fie ocazii, hai să vedem să trecem de hopul
asta! Se face la DUNE, sau mai știu…

Ana:
eee
la Dune în 2030!

(n.n. râde)

Camelia:
Păi
na, stai că nici aicia, nici la blocul 3 nu mai e mult până în
2030! Deci mai gândește-te Ana, nu le lua chiar așa că îți scot
ei ochii cu….prețuri bune, cu nu știu ce, dar dracu să îi ia cu
prostiile lor! Rămâi după aia cu niște ziduri în MAMAIA NORD!

Din
analiza documentației de autorizare pusă la dispoziție de către
primării, a rezultat faptul că ulterior emiterii autorizațiilor de
construcție, edificarea imobilelor la diferite stadii (corpurile 1-4
din proiectul Mamaia) prin cererile de intrare în legalitate
(etajele 9-12) s-a solicitat și o recompartimentare, menționează DIICOT. Astfel, în
2023, se regăsesc mai multe autorizații care vizează și
recompartimentarea. În ceea ce privește corpurile 1-3 din proiectul
Mamaia, unde foarte multe imobile au fost vândute deja
proprietarilor, nu este clar cum s-a putut proceda la autorizarea
recompartimentării și la punerea în practică a acesteia fără
acordul proprietarilor. Probele administrate, spune procurorii,  relevă
faptul că scopul real al acestor așa-zise operațiuni de
recompartimentare a fost reprezentat de schimbarea numerotării și
denumirii apartamentelor astfel încât acestea să fie înstrăinate
după bunul plac altor persoane fizice sau juridice, chiar dacă ele
constituiau obiectul unor promisiuni de vânzare-cumpărare.

Zboruri de un
milion de euro în destinații de lux plătite din banii clienților
Nordis

Conform
procurorilor, Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă au zburat în
destinații scumpe, plătite din banii clienților, achitând aproape
un milion de euro pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre
diverse destinaţii de lux de vacanţă, din ţară şi de peste
hotare. Printre aceste zboruri sunt și călătoriile spre Nisa și
Madrid, când la bordul avioanelor private închiriate s-au aflat
premierul Marcel Ciolacu și ministrul Sorin Grindeanu.

Plățile au fost
făcute de Nordis Travel, cu bani primiți de la Nordis Management,
iar zborurile private au fost achiziționate de la Ion Țiriac Air,
Toyo Aviation și Dasson Helicopters. Cele mai mari sume, peste
750.000 euro, au fost plătite către Ion Țiriac Air.

După efectuarea mai multor percheziții, DIICOT a dispus reținerea a 11 persoane, printre care Laura Vicol și Vladimir Ciorbǎ, soțul fostei deputate și asociat Nordis. Judecătorii vor anunță miercuri, la ora 15.00, dacǎ admit cererea DIICOT de arestare preventivǎ a celor implicați. 



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

spot_imgspot_img

Read more

Local News