Pompierii au reușit să intervină și să îi scoată pe cei trei din mașină, însă erau inconștienți.
Un incidentat de-a dreptul neașteptat a avut loc în această după-amiază în zona Mănăstirii Cornetu, Racovița. Din păcate, un autoturism în care se aflau trei persoane, doi adulți și un copil, a plonjat în râul Olt. Aceștia nu au reușit să iasă singuri din autoturism.
Pompierii i-au găsit inconștienți
A fost o misiune dificilă pentru salvatorii sosiți la fața locului. Cele trei victime aflate în autoturism nu au reușit să se autoevacueze.
Pompierii au tractat autoturismul la mal și au reușit să îi scoată la suprafață pe minor și cei doi adulți. Din păcate, i-au găsit pe aceștia inconștienți. Victimele au fost predate imediat echipajelor medicale.
„S-a reuşit tractarea maşinii şi tragerea acesteia către mal. Persoanele au fost extrase din autoturism (2 adulţi şi un minor). Sunt inconstiente şi au fost predate echipajelor medicale”, a mai transmis ISU Vâlcea.
Imagini de la locul incidentului
[Sursa foto: vocea-valcii.ro]
Pentru salvarea acestora, intervin echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și ai Stației de Pompieri Brezoi, cu trei autospeciale de intervenție, două bărci și o autospecială destinată transportului victimelor multiple. De asemenea, au fost trimise și trei ambulanțe SAJ.
De precizat este și faptul că misiunea salvatorilor a fost una grea, în special din cauza condițiilor din zonă.
Pompierii au dus o luptă contracronometru pentru a reuși să îi scoată la timp pe cei trei pasageri ai…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.wowbiz.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com