Conform unei Ordonanțe de
Urgență din noiembrie 2024, firmele și instituțiile publice cu
peste 50 de angajați vor avea noi obligații în ceea ce privește
angajarea, într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de
angajați, a persoanelor cu dizabilități.

Persoanele cu dizabilități, discriminate pe piața forței de muncă FOTO arhiva Adevărul
Ordonanța a fost
publicată în Monitorul Oficial din 11 noiembrie 2024 și aduce
modificări inclusiv Legii 4448/2006 privind protecția și
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în care sunt
introduse mai multe articole noi, prin care și cel cu obligațiile
entităților de a angaja persoane cu dizabilități în condițiile
actuale ale Legii.
Numai că deocamdată
firmele și instituțiile publice evită să angajeze persoane cu
dizabilități, cu toate că sunt obligate prin lege. Este practic o
discriminare mascată.
În acest sens,
Asociația Inițiativa Pentru Nediscriminare, Solidaritate,
Participare, Învățare și Responsabilitate (INSPIR) face
un apel prin care informează public obligațiile cu privire
la angajarea persoanelor cu dizabilități de către instituțiile
publice, firme, societăți, companii de stat/private și alte
entități.
,,Potrivit OUG 127/2024 firmele și
instituțiile publice cu peste 50 de angajați vor avea noi obligații
în ceea ce privește angajarea, într-un procent de cel puțin 4%
din numărul total de angajați, a persoanelor cu dizabilități. Mai
exact, aceste entități vor trebui să demonstreze că au solicitat
sprijinul organizațiilor nonguvernamentale (ONG-uri) pentru
angajarea persoanelor cu dizabilități și să raporteze anual
autorităților o situație centralizată a posturilor ocupate de
către personele cu dizabilități. În plus, pentru a respecta
această obligație, entitățile vor trebui să dovedească,
printr-o cerere scrisă, că au solicitat sprijinul ONG-urilor care
oferă servicii dedicate persoanelor cu dizabilități, în
conformitate cu statutul acestora”, spun
reprezentanții INSPIR.
,,Adevărul” a
stat de vorbă cu Claudiu Lăzeanu, președintele Asociației INSPIR
legat de faptul că firmele și instituțiile publice cu peste 50 de
angajați nu se înghesuie să angajeze persoane cu dizabilități,
deși sunt obligate legal în acest sens.
,,La Asociația
INSPIR până în prezent nu s-au adresat decât două firme, una din
Craiova și cealaltă din Brăila, care au transmis solicitare către
noi pentru identificarea unor persoane cu dizabilități disponibile
pentru angajare”, spune Cristian Lăzeanu.
,,Nu avem
solicitări din partea instituțiilor publice”
Legat de locurile
de muncă oferite de firme, cea din Brăila
avea 2 posturi de referent resurse umane,
un post în Târgu-Mureș cu posibilitatea de cazare la cerere, un
post de referent resurse umane în județul
Brașov cu posibilitatea de cazare, iar un post de contabil
în București. Iar firma din Craiova, a avut 3 locuri disponibile
pentru Agent Servicii Client.
,,Asociația INSPIR a publicat către
publicul larg spre informare solicitările din partea firmelor de
până acum, pe pagina de website a asociației, pagina de Facebook,
a publicat și în 2 ziare locale, și transmis și către un podcast
online pentru distribuire, am trimis și către Direcțiile de
Asistență Socială și Protecția Copilului din Regiunea Sud-Vest
Oltenia ( Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți) pentru a transmite
mai departe centrelor sociale de zi, locuințe protejate, centre de
recuperare, etc. din subordinea dumnealor. Nu am primit răspuns până
în prezent la e-mailul nostru transmis cu locurile
disponibile de firme decât din partea DGASPC Vâlcea. Din partea
instituțiilor până în prezent nu avem nicio solicitare scrisă
sau verbală cu privire la locurile disponibile de angajare pentru
persoanele cu dizabilități”, adaugă Cristian
Lăzeanu, președintele Asociației INSPIR.
Conform legii,
autoritățile si instituțiile
publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează
persoane cu handicap pot opta să plătească
lunar către bugetul de stat o sumă
reprezentând 50% din salariul de baza
minim brut pe țară
înmulțit cu numărul
de locuri de muncă pentru
care nu au angajat persoane cu handicap.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii