vineri, ianuarie 24, 2025

Germania se opune ideii lui Donald Trump de alocare a 5% din PIB pentru apărare. Scholz: „Sunt mulți bani”

Share



stiri romania

Cancelarul federal german Olaf Scholz şi-a exprimat joi opoziţia faţă de cererea lui Donald Trump ca statele membre ale NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din Produsul Intern Brut (PIB), subliniind că aceasta ar reprezenta „mulţi bani” pentru bugetul german, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Găsesc preferabil să ne concentrăm pe calea pe care NATO a convenit-o de multă vreme”, a mai declarat Scholz pentru media Focus online, în condiţiile în care regulile actuale ale NATO prevăd ca membrii să aloce cel puţin 2% din PIB pentru chletuielile militare.

Potrivit calculelor cancelarului federal, trecerea la obiectivul avansat de Trump ar implica alocarea anuală a 200 de miliarde de euro pentru cheltuielile de apărare, în condiţiile în care bugetul federal prevăzut pentru 2025 este de circa 490 de miliarde.

„Sunt mulţi bani”, a comentat Olaf Scholz pentru Focus online.

În 2024, cheltuielile militare germane au atins pentru prima dată nivelul de 2% din PIB, o regulă fixată de NATO în 2014 în urma anexării peninsulei Crimeea de către Rusia.

Aceasta s-a datorat în special unui fond special de 100 de miliarde de euro decis de Olaf Scholz la câteva zile după declanşarea războiului rus la scară mare în Ucraina în februarie 2022, pentru a reînarma Germania şi a moderniza apărarea sa.

Însă, după ce această anvelopă se va epuiza, Germania va trebui să găsească miliarde suplimentare pentru a menţine nivelul cheltuielilor germane pentru apărare la 2% din PIB.

„Germania trebuie să facă mai mult pentru securitate, nu încape îndoială”, a subliniat totodată Olaf Scholz pentru Focus. „Şi noi va trebui să asigurăm aceasta pe viitor şi în mod durabil. Aceasta este o schimbare cu adevărat masivă în raport cu trecutul”, a adăugat şeful guvernului german, care speră să fie reales după alegerile legislative din 23 februarie.

Editor : M.L.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

spot_imgspot_img

Read more

Local News