sâmbătă, decembrie 7, 2024

Este o obligaţie ca de fiecare 1 Decembrie să ne redeşteptăm, să ne întrebăm cine suntem, să ne uităm în urmă, să ne uităm înainte, să ne căutăm liderii. Nu pot exista lideri fără popoare puternice

Share


Te identifici cu „Deşteaptă-te, române”? Este întrebarea în jurul căreia au gravitat discuţiile miercuri seara, la ŞTIU PE CE LUME TRĂIESC, de la Aleph News.

O temă a acestei dezbateri a fost rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie, care au spart Democrativa, prin demisiile lui Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu de la conducerea PNL şi PSD în urma ratării turului 2, dar au creat un vid de putere.

S-a spart Democrativa

„Noi trăim într-o criză de zece ani. Tu să ai un preşedinte care să nu-şi facă treaba 10 ani şi să n-ai posibilitatea să-l amendezi. Pentru că asta e situaţia noastră. Avem o Constituţie pe care noi îţi tot spunem că trebuie să o amendezi. Aşa cum ţi-am spus, să te duci la vot duminică.

Nu 54%, 94%. Poate tu ne-ai ascultat că ai fost aici. Dar nu ţi-ai luat şi rudele. N-ai vorbit cu ei, n-ai simţit starea de panică. Şi până la urmă ai câştigat. Pentru că cel mai grav lucru din ultimii 35 de ani, şi anume, Democrativa PSD-PNL, s-a spart. Şi să sperăm că nu se va reface după ziua de duminică.

Sunt convins, că astăzi, unde am ajuns, e un progres faţă de ziua de sâmbătă sau de duminică dimineaţă. Pentru că, Democrativa, această construcţie nefirească pe corpul politic, social şi economic al României, s-a demolat.

Ciucă şi Ciolacu credeau că vor câştiga prin neprezentare. Nu s-au dus la nicio dezbatere. Totul s-a machiat, s-au construit nişte decoruri pentru ei. Nu mai spunem câţi bani au cheltuit din banii noştri (…) după care au plecat”, a afirmat Adrian Sârbu.

Vid de putere. Cine trebuie să-l umple?

„Ciolacu, în momentul când şi-a dat demisia, trebuia să realizeze că el are răspunderi şi faţă de România, pe care nu mai este în stare să le exercite, în caz că România are o situaţie de criză şi să-şi spună că, dacă a contribuit decisiv la găurirea bugetului României grav, decisiv, major, substanţial, vreo 17 miliarde de euro anul ăsta numai, a contribuit decisiv şi la creerea unui vid de putere, de autoritate, care arată, de fapt, că fără Guvern, cu Guvern, România merge mai departe. Asta-i lecţia.

Domnule, cine umple vidul lăsat de aceşti non-lideri, foşti lideri ai României? Să stea până îl predau, să-şi facă jobul că sunt plătiţi din banii noştri. Deci eu cred că domnul Klaus Iohannis ar trebui să se trezească mâine şi să administreze orice tranziţie de putere a lui, în primul rând, de la Cotroceni.

N-ar fi normal să convoc CSAT-ul să aibă pe ordinea de zi un singur subiect, nu vulnerabilităţi la adresa României. Nu! Să spun aşa, dragă CSAT-ule, cine-i CSAT? Ciolacu, Ciucă şi alţii.

Hai să vedem cum ţinem ţara pe linia de plutire, cum asigurăm partenerii, partenerii politici, partenerii strategici, partenerii de business. Fraţilor, suntem într-o tranziţie parte a democraţiei Noi nu ştim cine câştigă astăzi. 

România merge înainte. Actualul guvern trebuie să pregătească un buget, că vine altul şi România trebuie să funcţioneze. România intră în iarnă are de asigurat copiilor, oamenilor, căldură, condiţii, transport şi aşa mai departe.

Asta ar trebui. Domnilor, poporul român aşteaptă de la voi să vă faceţi treaba până la capăt. N-aţi fost capabili până acum, dar nu plecaţi şi lăsaţi totul ca-n tren.

Deci, aceşti domni plătiţi de noi, să-şi facă treaba şi să împrăştie această ceaţă a non-administrării României şi a vidului de putere. Domnul Iohannis, eşti la putere până în 21decembrie. Domnul Ciolacu, eşti la putere până predai guvernul. Ocupaţi vidul, răspândiţi ceaţa, terminaţi cu panica pe care o aruncaţi în români”, a spus Adrian Sârbu.

Ce se alege de România?

„Jumătate dintre români s-au dus la vot să obţină un răspuns, să-şi arate o nemulţumire, până la urmă, că asta am văzut din voturile lor. Şi faptul că a ajuns Călin Georgescu să aibă aproape 23% şi Elena Lasconi, undeva la 19,17%, da, asta arată o nemulţumire.

Dacă aceşti cetăţeni s-au calificat în turul 2, ai trei opţiuni. Pentru ea, pentru el sau împotriva lor. Dar să faci din asta tragedie naţională,

să-i mai găseşti de lucrul lui Iohannis, să mai convoace CSAT-ul, când el n-a convocat CSAT-ul când a fost atacată Ucraina. Când a fost atacată România cu drone a stat două săptămâni până să convoace CSAT-ul. Şi acum convoacă CSAT-ul, că ăsta e un pericol la securitatea naţională?

Avem o ţară bolnavă şi cu nişte oameni nemulţumiţi că fac parte din acest organism bolnav. Votul de duminică, 24 noiembrie, asta înseamnă. Vrem altceva. 

Noi nu discutăm aici că nu e bună Lasconi sau că nu e bun Georgescu. Îi discutăm ca şi câştigători, ca şi concurenţi în turul 2.

Nu spunem noi cuiva votează-nu votează. Eu spun că eu votez împotriva lor.  Votez şi la parlamentare împotriva partidelor. Pentru că eu cred într-un Parlament, ca şi tine, format din indivizi votaţi, votaţi direct. Asta cred eu. Şi cine crede ca şi mine va urma asta.

Şi cred că România are nevoie de schimbări de guvernanţă. Şi că astăzi o Românie care e mai bine ca niciodată a calificat doi concurenţi la preşedinţie. Cu bune, cu rele”, a susţinut Adrian Sârbu. 

Rezultatele sondajului Mediafax – ZF – Aleph News

stiri romania

76% dintre respundenţii sondajului Mediafax-ZF-Aleph News spun că că se identifică cu „Deşteaptă-te, Române!”, iar 24% nu.   

„Aş vrea să-ţi povestesc ce simt de fiecare dată când simt aceste versuri în mine nu există să nu trăiesc o stare de beatitudine, o stare de sublim. E ca şi cum aş fi respirat prima dată aer când m-am născut. Asta înseamnă pentru mine 1 decembrie şi asta înseamnă pentru mine Deşteaptă-te, române! Trăiesc o stare pe care sper să o trăiască cât mai mulţi români.

De 1 Decembrie şi încearcă să te încarci cu acest cântec, cu istoria acestui cântec, cu ce are fiecare secundă, fiecare notă din el, din istoria poporului român de sute de ani în care nu a fost ceea ce trebuia să fie şi în care astăzi este şi ar putea să fie mult mai mult. Un cetăţean demn şi respectat, nu aşteptând respectul altuia, ci câştigându-l.

Este o obligaţie ca de fiecare 1 decembrie să ne redeşteptăm, să ne întrebăm cine suntem, să ne uităm în urmă, să ne uităm înainte, să ne căutăm liderii, că prin lideri am promovat în lume, dar liderii s-au născut dintre noi. Nu pot exista lideri fără popoare puternice şi orice popor puternic este un popor în care fiecare, tu vrea şi crede că poate să fie puternic.

Te duci duminică la vot, de data asta fredonând „Deşteaptă-te, române!”, deci, mai motivat să te duci la vot, nu 58%, nu 48%, nu 40%. Nu. Te rog să mergi şi votezi cum crezi, votezi cu obligaţia de a vota pentru viitorul României, pentru viitorul copiilor tăi şi, dacă votul de duminică n-o să te ducă unde aşteptai, reaminteşte-ţi că sâmbătă erai într-o situaţie mai puţin plăcută. Reaminteşte-ţi că în decembrie 89 erai în comunism negru, nord-coreean şi ai avut puterea cu sacrificii să te rupi de acest comunism. 

Liderii ţi-i alegi şi ţi-i mandatezi. Nu-ţi vin din cer, nu ţi-i aduce Dumnezeu. Se nasc dintre ai tăi. Şi îţi cauţi liderii, îi mandatezi. Dacă liderii ăştia eşti tu, votezi pentru tine. Dacă nu eşti tu şi nu e nimeni, votezi în alb pentru că votezi pentru viitorii lideri şi mergem înainte”, a spus Adrian Sârbu.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

spot_imgspot_img

Read more

Local News