Tensiunile în casa Mireasa au escaladat din nou. Simona se arată extrem de deranjată de atitudinea Ionelei, ceea ce a condus la un conflict intens între cele două concurente.
Simona şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Ionela şi a criticat-o destul de aspru. Totul a pornit de la momentul în care Ionela a fost văzută în braţele lui Robert, deşi acesta tocmai încheiase relaţia cu Tess. Simona consideră că gestul Ionelei, care s-a apropiat de Robert la petrecerea de sâmbătă, a fost complet inadecvat. În opinia Simonei, Ionela se arată prea disponibilă, aspect pe care nu a putut să-l treacă cu vederea, „Doamne, dar de ce mă enervez în halul ăsta când vine, doamne! Îmi explodează capul.”, a afirmat Simona, în cadrul “Mireasa. Capriciile Iubirii”.
Deşi se ştie că Robert nu mai are legătură cu Tess, Simona este supărată pe apropierea concurentului faţă de Ionela. Mai mult, Claudia îi ţine partea Simonei şi participă activ la discuţie, „Pe ce ești mândră, că ești pansament?! Nici măcar pansament! Că s-a făcut rangă Robert într-o seară și tot cu pozele tale a dormit. Acum s-a îndrăgostit?! Nici măcar pansament nu ești. Ai stat în brațele lui aseară pentru că era rangă, nici nu mergea! Alo! Era în suferință, se uita la naiba cu coada ochiului. Ionela e disponibilă acum pentru toată lumea!”, a spus Claudia. În plus, Simona a adăugat, “Am crezut că ai filtru, că ai ceva în capul ăsta, dar tu nimic. Zero absolut!”.
Ionela nu s-a dat deoparte şi a reacţionat la vorbele Simonei. „Care este problema ta, de ce îți dai tu cu părerea? Cu ce ți-am greșit eu?”, a adăgat Ionela.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “antenastars.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com