duminică, octombrie 6, 2024

„Sufăr de fiecare dată când…”

Share


Theo Rose este una dintre artistele de succes din România. Pe lângă cariera artistică, aceasta este prezentă și în lumea televiziunii și are numeroase proiecte în care este implicată. Însă, de ceva timp, aceasta a devenit și mămică, iar uneori echilibrul dintre viața personală și cea profesională este greu de găsit. Durerea pe care Theo Rose o cunoaște de când e mămică.

În vara anului trecut, în luna iunie, Theo Rose și Anghel Damian au devenit părinți pentru prima dată. Cei doi trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade, alături de micuțul lor, iar în curând urmează să facă și pasul cel mare. Aceștia formează o familie fericită, însă au și o misiune destul de grea, mai ales atunci când trebuie să se împartă între familie și carieră.

(CITEȘTE ȘI: THEO ROSE A RENUNȚAT LA CARIERA DE ACTRIȚĂ. CARE ESTE MOTIVUL: ”AȘA A FOST SĂ FIE!”)

„Sufăr de fiecare dată”

De când a devenit mămică, Theo Rose este în al nouălea cer, însă recunoaște că în prezent viața sa nu este una tocmai ușoară. Pe lângă concertele sale, artista are numeroase proiecte în care este implicată, iar uneori ziua are prea puține ore pentru ea.

Cântăreața încearcă să găsească un echilibru între viața personală și cea profesională, însă această misiune nu este una prea ușoară. Theo Rose își dorește să stea cât mai mult lângă fiul ei, motiv pentru care în ultima perioadă a refuzat mai multe proiecte.

Artista a mărturisit că suferă mult atunci când trebuie să stea mai multe zile departe de fiul său, motiv pentru care încearcă să nu fie plecată prea multe timp. Acum micuțul Sasha este în centrul atenției, iar părinții au grijă să se afle mereu în prezența acestuia.

„Tot timpul trebuie să tai de undeva. Evident că am făcut niște compromisuri, am refuzat niște proiecte. Nici nu pot să zic că îmi pare rău, fiindcă timpul petrecut cu Sasha e timp și pentru mine. Eu am nevoie de timpul ăla, sufăr de fiecare dată când lipsesc mult de lângă el.

Nu s-a întâmplat niciodată să lipsesc mai mult de patru zile, cât merg într-un weekend la cântări. Dar nu-mi place, nu-mi place să-l știu departe de mine, mă doare sufletul. E și o perioadă în care el învață multe lucruri singur, descoperă lumea, și mi-ar plăcea să fiu lângă el la fiecare pas. Și Anghel la fel.

Tot timpul suntem…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.cancan.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img

Read more

Local News