Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică
Dragomir, se pare că se află printre cei care sunt mulțumiți după ce au primit
deciziile de recalculare a pensiilor. Cu toate că avea deja o pensie foarte
mare bazată pe contributivitate, suma a crescut după recalculare. Cât
încaseazsă acum fostul șef de la LPF?
Ce pensie primește acum Mitică Dragomir, după recalculare / foto: arhiva Click!
Mitică Dragomir (78 de ani) nu s-a sfiit să dezvăluie că
pensia lui s-a mărit după recalculările care au avut loc în ultimele săptămâni.
Cu toate că nu puțini sunt pensionarii care sunt nemulțumiți de deciziile de
recalculare ale pensiilor, luând cu asalt Casele Județene de Pensii, se pare că
fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal se mândrește cu suma uriașă pe care
o primește acum în fiecare lună de la statul român.
Cu cât i-a crescut pensia lui Mitică Dragomir
Prin urmare, înainte de recalculare, avea o pensie de circa 20.000 de lei. Ulterior, a avut plăcuta surpriză să afle că pensia i s-a mărit cu aproape 3.000 de lei (peste 500 de euro). De asemenea, el a mai spus că salariul său a fost de 15.000 de dolari pe lună, din care a plătit 6.000 de euro către stat, lunar, până la vârsta de 70 de ani.
Astfel că, este de părere că are tot dreptul să ia acești bani din moment ce și contribuția sa a fost pe măsură.
„Mi-a mai dat 25-30 de milioane vechi. Păi, bă, frate, dacă am plătit? Eu iau pe contribuție… Mi-a făcut recalculare. Am avut salariu 15.000 dolari pe lună. Plăteam 6.000 la stat. Lună de lună. Păi, dacă până la 70 de ani am avut salariul ăsta și am plătit la stat, n-am dreptul și eu să-mi iau? Ei au dat sau au plătit? A, ălora care au plătit și le ia, e nedrept și să le dea banii înapoi. Dar care n-au contribuit și fac gălăgie, n-au bă dreptate! Ciocu’ mic!”, a dezvăluit Mitică Dragomir, conform Fanatik.
Mitică Dragomir încasează trei pensii diferite: o rentă viageră de la sport, pensia de fost parlamentar din două…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “click.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com