Cei opt repatriaţi vor primi distincţii de stat, a anunţat Putin. Liderul de la Kremlin le-a spus că patria lor „nu i-a uitat, nici măcar pentru un minut”.
Potrivit agenţiilor de presă ruse, la întâlnirea cu repatriaţii au mai participat şeful serviciului de informaţii FSB, Aleksandr Bortnikov, şeful serviciului de informaţii externe SVR, Serghei Narîşkin, şi ministrul apărării, Andrei Belousov.
Printre cei opt repatriaţi se numără Vadim Krasikov, condamnat de un tribunal german pentru uciderea unui disident cecen la Berlin, şi doi bărbaţi condamnaţi pentru infracţiuni informatice în Statele Unite, Vladislav Kliuşin şi Roman Selezniov.
Printre persoanele repatriate se numără şi doi minori, care sunt copiii unui cuplu de ruşi eliberat de Slovenia, după ce a fost acuzat de spionaj.
Avionul care i-a transportat pe cetăţenii ruşi eliberaţi în cadrul schimbului de deţinuţi a sosit la Moscova de la Ankara. CNN a relatat anterior că în total şapte aeronave au fost implicate în schimbul de deţinuţi, conform datelor de urmărire a zborurilor. Şase dintre zboruri sunt avioane înregistrate în SUA, iar datele de urmărire arată că acestea se îndreptau spre nord-est din capitala turcă şi zburau prin Europa.
Sursă foto & video: Kremlin.ru
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_483781c9a175e8b14c05b8a103780710.webp)
Știrileprotv.ro
Controverse la box feminin. O sportivă descalificată la Mondiale pentru nivelul de testosteron și-a lovit puternic adversara
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_901e50c51a7d35e888330bbc58c350fc.jpg)
Viva.ro
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e97caae85c13df2ec04c9cf95e5ad1ea.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Cum au văzut părinții lui David Popovici finala de bronz. Nu s-au întâlnit deloc cu copilul lor de când au ajuns la Paris: „L-au lăsat să își facă treaba”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e8145eca12019d0bfefbcd795c72b8fa.jpg)
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care-și pot schimba soarta până pe 15 august. Șansa le surâde
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_c65c07d4361c2f713618f5a9201d339f.jpg)
GSP.RO
Maghiarul Nandor, după ce Popovici i-a luat bronzul la o sutime de secundă: „Asta mă va durea o perioadă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4bb953040d6235483b964926235adf0f.jpg)
FANATIK.RO
Ce să nu-i faci câinelui pe timp de caniculă. Riști să-i provoci un șoc termic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_80b0a2a55f816ef5934aaae18bdd7a89.jpg)
Unica.ro
‘Am mare noroc că am dat de ea’, spune David Popovici despre prietena lui, Taisia. Uite cât de frumos vorbește campionul nostru despre tânăra de care e îndrăgostit
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_2ce17701a829cc46d0917c5ef577b59a.jpg)
Orangesport.ro
Alte patru nume votate la FRF, după refuzul lui Gică Hagi! Surpriză: selecţionerul poate veni din Superliga | EXCLUSIV
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3aa8d28652e63a69f74d1e44a1a08f56.jpg)
Observatornews.ro
Mărturia în lacrimi a româncei care și-a câștigat dreptatea la CEDO, după ce a fost hărțuită 2 ani de șeful ei: “Este coşmarul vieţii mele!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_e8ebea7aa3171ce6c45ad6059733134d.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 2 august 2024. Scorpionii sunt tentați să încalce regulile general acceptate pentru a ajunge la o finalitate în proiectele la care lucrează
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.libertatea.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii