sâmbătă, aprilie 19, 2025

LIVE UPDATE  Zi majoră pentru echipa olimpică a României. Aur şi Argint! România, medaliată la dublu vâsle. Canotorii români, implicaţi în patru finale la Paris 2024

Share



stiri romania

Adriana Adam, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş s-au clasat pe locul patru al cursei de patru rame feminin, cu o cursă constantă, în care doar la primul punct intermediar au trecut pe locul trei, după care eforturile de a avansa au fost contracarate de barca Noii Zeelande, care a câştigat medaliile de bronz.

Echipajul masculin de dublu vâsle (M2x), alcătuit din canotorii Florian Enache şi Andrei Cornea, au câştigat joi medaliile de aur la Jocurile Olimpice de la Paris.

Pentru România, aceasta este a patra medalie olimpică adjudecată în capitala Franţei.

Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar au devenit din nou medaliate olimpice în proba de dublu vâsle feminin. Româncele au câştigat joi medaliile de argint în finala probei olimpice de la Paris 2024. Aceasta este a treia medalie a României la Paris.

Condiţia pentru a se califica în finală era ca românii să evite ultimul loc dintre cele 5 aflate la start.

Constantin Adam, Florin Arteni, Bogdan Baitoc, Marius Vasile Cozmiuc, Laurenţiu Danciu, Florin Sorin Lehaci, Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc şi Adrian Munteanu nu au forţat şi au terminat cursa de recalificare pe poziţia a treia, cu timpul de 5minute şi 30 de secunde.

UPDATE Mihai Chiruţă nu a reuşit să se califice în finala probei olimpice de simplu vâsle la Paris 2024

Canotorul român Mihai Chiruţă nu a reuşit joi să obţină calificarea în proba de simplu vâsle masculin (M1x). Românul a evoluat în semifinala a doua a probei şi s-a poziţionat pe locul 5.

Chiruţă a trecut linia de sosire cu timpul de 5 minute, 52 de secunde şi 95 de sutimi şi va evolua în finala B a probei.

Au obţinut calificarea în finală reprezentanţii Germaniei, Greciei, Olandei, Noii Zeelande, Belgiei şi un sportiv independent.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Canotaj, Baza nautică Vaires sur Marne

Ora 11.00 – simplu vâsle masculin (M1x), semifinale A/B: Mihai Chiruţă
Ora 11.20 – 8 rame cu cârmaci masculin (M8+), recalificări: Constantin Adam, Florin Arteni, Bogdan Baitoc, Marius Vasile Cozmiuc, Laurentiu Danciu, Florin Sorin Lehaci, Mihaita Vasile Tiganescu, Mugurel Vasile Semciuc şi Adrian Munteanu
Ora 12.18 – dublu vâsle feminin (W2x), Finala A: Simona Radiş, Ancuţa Bodnar
Ora 12.30 – dublu vâsle masculin (M2x), Finala A: Florian Enache, Andrei Cornea
Ora 12.50 – patru rame feminin (W4-), Finala A: Adriana Adam, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş
13.10 – patru rame masculin (M4-), Finala A: Adriana Adam, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş

Yachting, Marseille Marina
Ora 16.35 – Dinghy Ilca6, feminin, Runda 1 şi 2: Ebru Bolat

Gimnastică artistică, Bercy Arena
Ora 19.15-21.25 – Individual compus feminin – Finale: Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarţă

Polo
Ora 20.30 – masculin: România-Croaţia – Grupe

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

spot_imgspot_img

Read more

Local News