Ucraina are trei boxeri care concurează la Paris – Oleksandr Khyzhniak, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Aider Abduraimov şi Dmytro Lovchynskyi – iar Usyk a făcut tot posibilul pentru a le oferi sprijin în cadrul Jocurilor.
„Îi ajută pe boxerii noştri foarte mult, în diferite moduri. Îi sprijină financiar. Îi ajută cu bani”, a declarat antrenorul ucrainean Dmitry Sosnovsky pentru Reuters după victoria lui Khyzhniak la categoria mijlocie, marţi, în faţa ungurului Pylyp Akilov.
„Le-a spus că, dacă vor câştiga medalii la Jocurile Olimpice, le va da el însuşi banii de premiere. Din buzunarul lui.
“Le va da bani pentru bronz, pentru argint şi pentru aur. A spus că pentru locul întâi vor fi 80.000 de dolari, pentru locul doi, medalia de argint, 70.000 de dolari. Iar bronzul este 50.000 de dolari”.
Un purtător de cuvânt al Comitetului Olimpic al Ucrainei a confirmat că Usyk s-a angajat să plătească premii în bani medaliaţilor.
Campionul WBC, WBO şi WBA Usyk este el însuşi campion olimpic, câştigând aurul la categoria grea la Jocurile de la Londra din 2012.
În vârstă de 37 de ani, el a fost prezent luni la North Paris Arena pentru a-l susţine pe Lovchynskyi, la categoria supergrea, în înfrângerea prin knock-out suferită în faţa australianului Teremoana Junior.
„El a fost aici luni şi a mers la vestiare, înainte de luptă, a mers să spună că totul va fi bine”, a spus Sosnovsky.
„Fiecărui boxer a încercat să-i dea sfaturi înainte de luptă. A încercat să îi inspire”.
Medaliaţii din competiţia de box vor primi, de asemenea, premii în bani din partea Asociaţiei Internaţionale de Box (IBA), care a declarat că va acorda 100.000 de dolari medaliaţilor cu aur, 50.000 de dolari pentru medaliile de argint şi 25.000 de dolari pentru medaliile de bronz.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii