Persoanele bolnave ar putea fi împiedicate să mai călătorească în trenurile CFR, potrivit unei propuneri agreate de Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Persoanele bolnave, supuse unor noi reguli privind transportul cu trenurile CFR. FOTO Arhivă
Acesta a spus, miercuri, 31 iulie 2024, că propunerea ca persoanele bolnave să nu mai poată călători cu trenul „nu este o invenţie”, nici a CFR, nici a ministerului, ci este o reglementare europeană care i se pare de bun simţ, potrivit news.ro
Sorin Grindeanu a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre modificarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România.
„E o reglementare europeană. Este o reglementare pusă în dezbatere publică şi este foarte bine că se creează aceste dezbateri, până la urmă ăsta este rostul. Nu e un lucru inventat de CFR sau de minister”, a afirmat Grindeanu.
Întrebat cine va face triajul persoanelor bolnave, Grindeanu a explicat: „Probabil că toate normele de aplicare probabil că vor veni în perioada următoare. Nu e invenţia celor de la CFR Călători”.
„Să ştiţi că mi se pare corect (…) E o reglementare de bun simţ. Dacă ai o boală super conagioasă poţi să o împrăşti la toată lumea”, a mai declarat ministrul.
Prezent la conferinţa de presă, premierul Marcel Ciolacu a intervenit: „Asta nu înseamnă că opreşte cineva trenul să-l lase pe om în câmp”.
Ministerul Transporturilor propune modificarea unui alineat din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, iar „persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalţi călători” nu vor mai putea călători cu trenul.
O prevedere similară este în vigoare în prezent, însă persoanele bolnave puteau călători dacă plăteau rezervarea întregului compartiment.
CFR a precizat că noua prevedere ţine cont de reglementările europene şi se va aplica de către toţi operatorii de transport pe calea ferată.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii