sâmbătă, iulie 13, 2024

Diana, fata atacată de urs la Bușteni, a murit în urma căzăturii în râpă: „Avea multiple traumatisme și răni incompatibile cu viața”

Share


Apar noi dezvăluiri în cazul fetei de 19 ani, atacată de un urs pe traseul Jepii Mici, din Munții Bucegi și aruncată într-o prăpastie. Medicii legiști spun că tânăra a murit din cauza rănilor provocate de căzătură, aceasta având „politraumatisme și răni incompatibile cu viața”.

Tânăra a fost atacată de urs FOTO:  colaj Adevarul

Tânăra a fost atacată de urs FOTO: colaj Adevarul

Potrivit surselor citate de Antena 3 CNN, medicii legiști au dezvăluit că fata avea răni provocate de căzătura în prăpastie, ele fiind „incompatibile cu viața”. Pe corpul tinerii au fost găsite multiple traumatisme, care i-au provocat hemoragii interne, în urma căzăturii în râpă, de la aproximativ 200 de metri înălțime.

Aceleași surse spun că rana provocată de animal, înainte ca tânăra să cadă în prăpastie, nu era atât de gravă încât să îi pună viața în pericol.

Ursul care a atacat şi omorât o turistă de 19 ani pe Jepii Mici nu era turbat, potrivit reprezentanților de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

 „Vorbim despre un exemplar cu vârste cuprinse între patru și cinci ani, care a ajuns la laboratorul DSVSA Prahova. S-au constatat că nu există leziuni. Femela nu era gestantă, nu era în lactație, iar la examenul anatomopatologic și virusologic nu s-a confirmat prezența rabiei”, susține Alexandra Bociu, președinte ANSVSA. 

Diana Maria, tânăr de 19 ani, era însoțită de iubitul său, atunci când a fost atacată de urs marți, 9 iulie, pe traseul Jepii Mici. 

Iubitul tinerei a fost cel care a sunat prima dată la 112, la ora 15.45, pentru a anunța că se află pe traseul Jepii Mici și că pe urmele lor se află un urs. 

„Era îngrozită… vă dați seama, țipa: ‘Ursul se apropie din ce în ce mai amenințător!’“, a mai adăugat Dan Banu.  

Totul s-a derulat în direct, dispecerul 112 era în telefon și tânărul striga că sunt atacați de urs și că a luat fata. A fost ceva groaznic! Ne-a spus că ursul a prins-o pe fată de un picior și o trage după el și, la un moment dat, nu a mai văzut ce a făcut cu ea. Din potecă, ursul a târât-o și a aruncat-o la 120 de metri în firul văii”, a mai dezvăluit șeful Salvamont Prahova. 

Salvatorii s-au deplasat la fața locului și au coborât 120 de metri în vale, însă era prea târziu. Fata murise, iar animalul sălbatic își păzea prada. Ba mai mult, conform lui Banu, ursul „a vrut să atace salvatorii montani” și „era foarte violent”

A fost un pericol real și pentru salvatorii montani. Ursul se afla la 10 metri de “pradă” și a vrut să atace salvatorii montani. Era foarte violent! Ursul a fost împușcat de cei responsabili și a putut fi recuperat corpul victimei“, a spus șeful Salvamont Prahova. 



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

spot_imgspot_img

Read more

Local News