sâmbătă, iulie 13, 2024

Paul al României a fost eliberat pe cauțiune din arest în Malta și pus sub control judiciar

Share



stiri romania

Ministerul Justiţiei anunţă, luni, că instanţa din Malta a dispus faţă de Paul-Philippe al României măsura controlului judiciar şi eliberarea acestuia, pe cauţiune, după ce a stat mai mult de 2 luni în arest. Până se va lua o decizie definitivă cu privire la predarea sa, va merge de două ori pe zi la secţia de poliţie, pentru a semna prezenţa şi nu va putea părăsi Malta.

”Instanţa din Malta a dispus faţă de Paul-Philippe al României măsura controlului judiciar şi eliberarea acestuia, pe cauţiune, dupa ce a stat mai mult de 2 luni în arest. Până se va lua o decizie definitivă cu privire la predarea sa, va merge de două ori pe zi la secţia de poliţie, pentru a semna prezenţa. Nu va putea părăsi Malta pentru că paşaportul şi orice document de identitate sunt reţinute de instanţă”, anunţă Ministerul Justiţiei.

În plus, acesta trebuie să plătească o cauţiune de 20.000 de euro, precum şi o garanţie personală de 30.000 de euro, scrie News.ro.

”Decizia a fost justificată prin vârsta înaintată a acestuia şi prin faptul că, potrivit legislaţiei malteze, în astfel de cazuri, termenul de arest preventiv este de maximum 60 de zile”, precizează ministerul.

Potrivit Ministerului Justiţiei, ”la data de 25 iunie, instanţa de fond din Malta a decis predarea lui Paul-Philippe al României”.

”Hotărârea nu este definitivă. Justiţia din România va continua să îşi facă treaba cât se poate de bine pentru a-i aduce în ţară pe fugarii statului român, indiferent de cât de sonor le este numele”, mai arată instituţia.

Recent, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a admis solicitarea de a dezbate în procedură de urgenţă întrebările preliminare cu care a fost sesizată de către Curtea de Apel Braşov în cazul Prinţului Paul. Iar opinia Comisiei Europene a fost în acord cu cea a statului român. CE a spus că un stat membru nu poate refuza executarea unui mandat european de arestare doar pentru presupuse nereguli privind depunerea jurământului de către judecătorii care au decis condamnarea.

În plus, Comisia Europeană a argumentat că un mandat european de arestare nu poate fi refuzat doar pentru că un alt stat membru a refuzat anterior executarea aceluiaşi MEA.

Editor : A.P.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img

Read more

Local News