Un bărbat de 50 de ani, din județul Brașov, a produs, în mod intenționat, un accident rutier, relatează News.ro.
Bărbatul a intrat cu mașina în autovehiculul pe care îl conducea chiar fiul său.
Tatăl a recurs la acest gest după o ceartă cu fiul lui, conform investigației polițiștilor. Accidentul a avut loc pe drumul județean 105, între localităţile Cincşor şi Cincu din judeţul Braşov.
Citește și: VIDEO Un pieton beat se crede maşină şi pleacă odată cu ele, de la stop
„La faţa locului poliţiştii au constatat că vehiculele prezentau avarii, iar cei doi pasageri aflaţi într-unul dintre vehicule au beneficiat de sprijin medical. De asemenea, poliţiştii au mai constatat că între cei doi conducători auto există o relaţie de rudenie (tată şi fiu), iar accidentul rutier s-ar fi putut produce pe fondul unei stări conflictuale, manifestată de către bărbatul de 50 de ani.
Astfel, dat fiind materialul probator, constituit până la acest moment, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului şi introducerea acestuia în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Braşov, pentru o perioadă de 24 de ore”, transmite Poliţia judeţeană Braşov.
Citește și: Câte persoane și-au pierdut viața în timp ce se aflau la serviciu? Firmele nu respectă legislația
Bărbatul care s-a răzbunat pe propriul fiu, prin producerea accidentului rutier, este cercetat într-un dosar penal care vizează comiterea infracţiunilor de violenţă în familie şi distrugere, iar ancheta se derulează sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii