sâmbătă, februarie 15, 2025

Lidl şi Heidi îi roagă pe „vânătorii” de iepuraşi de ciocolată să nu mai distrugă produsele: pe Tik Tok au apărut zvonuri că în ei găsesc bani VIDEO

Share


După ce pe Tik Tok
au apărut o serie de videoclipuri cu mai multe persoane care descoperă în
figurinele de ciocolată dedicate sărbătorilorde Paşte diverse sume de bani, s-ar
fi declanşat o adevărată vânătoare de iepuraşi, potrivit Libertatea.

Figurinele distruse sunt abandonate în magazine, foto Facebook

Figurinele distruse sunt abandonate în magazine, foto Facebook

În încercarea de a
descoperi dacă înăuntrul iepuraşilor de ciocolată se găsesc cu adevărat sume de
bani, tot mai mulţi români au deteriorat figurinele şi le-au abandonat aşa în
magazine.

Astfel, Lidl, compania
care comercializează produsele respective, şi Heidi Chocolate, cea care le
produce, s-au văzut nevoite să facă apel la oameni pentru a înceta această
practică. Ei au transmis că înăuntrul iepuraşilor de ciocolată nu se află
nimic.

„Nu mai spargeţi iepuraşii de ciocolată, căci înăuntru
este chiar ciocolata însăşi”,
a scris
Lidl într-o postare din 21 martie,
alături de o fotografie cu celebrele figurine de Paște.

La rândul lor,
reprezentanţii producătorului de ciocolată Heidi, au reluat apelul.

„Reluăm şi noi rugămintea colegilor de la Lidl Romania.
Am văzut, la rândul nostru, clipurile de pe Tik Tok, referitoare la existenţa
banilor în figurine de Paşte. Însă vă asigurăm că produsele HEIDI tematice
conţin doar meşteşugul ciocolatierilor HEIDI, care decorează aceste produse
manual, ou cu ou, iepuraş cu iepuraş”,
este mesajul transmis, miercuri, de echipa Heidi
Chocolate. „Să nu stricăm bucuria
oamenilor care le vor lua acasă pentru masa de Paşte”,
a mai scris Heidi
Chocolate.

În timp ce Lidl şi Heidi
Chocolate precizează că înăuntrul figurinelor de ciocolată nu este nimic,
clipurile cu aşa-zisele câştigări continuă să fie virale pe Tik Tok.

„Ia uitați iepurași care au înnebunit internetul,
iepurașii care au cadouri în ei: bănuți. Este plin peste tot”,
scrie o utilizatoare a rețelei de socializare, care şi
filmează figurinele aflate la comercializare în magazinele Lidl, dar nu
prezintă nicio dovadă că înăuntrul lor s-ar afla ceva.

„Iepurașii de ciocolată de la Lindt au în interior premii
bănești”,
afirmă o altă
utilizatoare de TikTok, dar nici ea nu prezintă vreo dovadă a prezenței
banilor.

Între timp, au
apărut şi alte videoclipuri, în care alţi utilizatori ai reţelei au postat
filmuleţe în care arată că figurinele cu pricina nu conţin nimic în interior.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

spot_imgspot_img

Read more

Local News