miercuri, ianuarie 22, 2025

Radio Free Asia şi-a închis biroul din Hong Kong » Media

Share


Postul american Radio Free Asia (RFA) a anunţat vineri că şi-a închis biroul din Hong Kong din cauza intrării în vigoare a unei noi legi a securităţii naţionale, transmite AFP.

RFA nu mai are angajaţi permanenţi în Hong Kong şi şi-a închis biroul, a afirmat preşedinta sa, Bay Fang, într-un comunicat, menţionând ‘îngrijorări privind securitatea membrilor personalului şi jurnaliştilor’.

RFA este prima instituţie mediatică străină care şi-a anunţat închiderea după ce sâmbătă a intrat în vigoare noua lege, denunţată de activişti pro-democraţie şi care a alarmat mai multe ţări occidentale.

Textul, care completează legea privind securitatea naţională impusă de Beijing în 2020 după mari manifestaţii pro-democraţie în Hong Kong, prevede, printre altele, pedeapsa cu închisoare cu viaţă pentru infracţiuni precum trădare şi insurecţie.

‘Acţiunile autorităţilor din Hong Kong, precum faptul de a califica RFA ”forţă străină”, ridică serioase întrebări cu privire la capacitatea noastră de a funcţiona în deplină siguranţă după promulgarea’ legii, a declarat Bay Fang.

Citește și Polonia: Demiteri la TVP, radio și PAP, închiderea TVP Info

Întrebat în legătură cu acest anunţ, un purtător de cuvânt al guvernului a declarat pentru AFP că nu doreşte să comenteze ‘deciziile operaţionale ale organizaţiilor private’, criticând totuşi orice ‘remarci alarmiste şi defăimătoare’ referitoare…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “infocultural.eu”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img

Read more

Local News