vineri, ianuarie 24, 2025

Declarația lui Costin Amzăr din finalul partidei cu Petrolul a stârnit multe replici dure: „Vorbește fără să gândească, grijă mare!”

Share



stiri romania

Dinamo și Petrolul Ploiești au împărțit punctele la finalul celor 90 de minute, scor 1-1, în etapa cu numărul doi din play-out-ul Superligii.

Duelul dintre Dinamo și Petrolul Ploiești a fost marcat de faza controversată din finalul partidei, când oaspeții au beneficiat de o lovitură de la punctul cu var prin care au egalat în prelungiri.

În minutul 90+3, centralul Horațiu Feșnic a oprit meciul în urma unui duel între Costin Amzăr și Alexandru Musi. Fundașul dinamovist l-a șicanat pe atacantul advers în propriul careu, ulterior acesta s-a dezechilibrat și a căzut, iar camera VAR a avut nevoie de 10 minute pentru a analiza faza cu pricina.

Costin Amzăr, val de critici la adresa sa după declarațiile făcute

După finalul meciului, Costin Amzăr a adus critici dure la adresa arbitrajului, iar aceasta a fost luat la ochi de Ilie Dumitrescu și Ionel Dănciulescu, care i-au atras atenția „părintește” cu privire la atitudinea sa.

„E afectat de ce s-a întâmplat. E un copil, totuși. Cred că ar trebui cei din club să mai vorbească cu el și în privat, apropo de declarațiile astea publice.

Nu sunt deloc bune. E un copil, dar… Dacă ești selecționer, ce faci? La U21, la naționala mare… Cumva trebuie ajutat, trebuie vorbit cu el”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit DigiSport.

Ionel Dănciulescu a ținut și el să puncteze faptul că în urma declarațiilor de acest gen ar avea mult de suferit.

„Cu declarații de genul acesta își face singur rău. Poți fi chemat la Comisii. Grijă mai mare! Când iei microfonul, trebuie să știi ce vorbești.

Vorbește fără să gândească”, a declarat fostul jucător.

Citește și: Cum a reacționat Gigi Becali după ce și-a aflat suspendarea record din partea Comisiei de Disciplină?

Dinamo și Petrolul Ploiești au remizat pe stadionul „Arcul de Triumf”, scor 1-1.

[Sursa foto: Facebook Tribuna Dinamo]

Citește și: Reacția lui Mircea Rednic după pedeapsa primită de UTA Arad: „Cu ce am greşit? De când sunt la UTA tot timpul intervine câte ceva!”

Costin Amzăr: „Să ne lase pe noi, să nu mai vină la meci, să ne arbitrăm singuri”

Fundașul dinamovist a pus tunurile pe centralul Horațiu Feșnic, evidențiind că cel mai bine ar fi să nu se mai prezinte la meciuri, să-i lase să se arbitreze singuri.

Citeste si: Discuție aprinsă în Casa Iubirii între Larisa și Virginia! Ce a deranjat-o pe Virginia: „Nu sunt…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.wowbiz.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img

Read more

Local News