luni, octombrie 7, 2024

Legăturile periculoase dintre George Stanciu și Mihai Lupu

Share


CANCAN.RO vă dezvăluie, în exclusivitate, legăturile periculoase pe care George Stanciu, fost consilier local mai monden decât mulți influenceri, le are cu dezvoltatorul imobiliar Mihai Lupu și cu Rita Neagu, director adjunct al Urbanismului din Primăria Ploiești, arestați, zilele trecute, în cadrul afacerii imobiliare White Tower. Conform surselor, între milionarul “Mardare”, așa cum este poreclit George Stanciu, și cei doi au existat, de-a lungul timpului, mai multe “combinații” dubioase, presărate cu vacanțe luxoase și chiolhanuri, din care toate părțile au ieșit cu avantaje. Totul a ajuns inclusiv la urechile procurorilor și nu este exclus ca inclusiv afaceristul ”Mardare” să dea, curând, cu subsemnatul în fața oamenilor legii.

Pe 22 ianuarie 2024, procurorii de la Parchetul Curții de Apel Ploiești au efectuat mai multe perchezitii, inclusiv la cabinete de avocatură și notariale, aducând la audieri opt persoane. Ulterior, au fost arestați preventiv un avocat, doi notari, dar și dezvoltatorul imobiliar Mihai Lupu și mama acestuia, Dominica, în cadrul unui dosar în care constructorii complexului White Tower si City Gate din Ploiești sunt anchetați pentru că au vândut aceleași apartamente către persoane diferite. Totodată, pe 8 februarie, tot în aceeași speță, procurorii prahoveni au reţinut trei persoane în cazul de înşelăciune şi fals intelectual legat de respectiva afacere imobiliară. Printre suspecţi se numără doi “grei” din Primăria Ploieşti. Este vorba de Rita Neagu, director adjunct al Direcției de Urbanism, și de Lucian Bălescu, de la Serviciul Verificare și Controlul Documentații Publice.

(CITEȘTE ȘI: FOSTUL GINERE AL EX-PRIMARULUI DE LA PLOIEŞTI CU GEAMĂNA PENTRU CARE A DIVORŢAT, ŞAMPANII ŞI DANSURI EROTICE LA LOFT)

Procurorii au intrat pe fir

În acest moment, procurorii sunt interesați să descopere filiera prin care Mihai Lupu a reușit să ajungă în anturajul Ritei Neagu, ambii arestați. Potrivit surselor CANCAN.RO, doamna Neagu s-ar afla într-o relație de rudenie și prietenie strânsă cu George Stanciu, zis Mardare, un personaj dubios de care se leagă mai multe scandaluri penale și mondene. Legătura dintre cei doi este de notorietate la nivelul orașului Ploiești, aceștia fiind nelipsiți de la nunți, botezuri și vacanțe. În plus, se pare că Rita Neagu ar fi reușit…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.cancan.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img

Read more

Local News