Viktor Orban a plecat din Budapesta exact în ziua vizitei președintelui Klaus Iohannis în Ungaria, după ce România a solicitat o întâlnire între șeful statului român și premierul maghiar, au declarat surse politice pentru Digi24.ro.
Viktor Orban a pretextat că trebuie să efectueze o vizită în Georgia, fiindu-i teamă de o confruntare cu președintele Iohannis, în care i s-ar reproșa, punctual, acțiunile sale pe teritoriul României, discursurile provocatoare de la Tușnad, aderența la valorile europene, sprijinul pentru Ucraina sau aderarea Suediei la NATO.
Vizita oficială a lui Klaus Iohannis în Ungaria a fost pregătită încă din primavară, deci „fuga” lui Viktor Orban din Budapesta exact în ziua în care delegația României se afla în țara vecină nu poate fi justificată prin urgenta deplasării în Georgia.
Preşedintele Klaus Iohannis se află miercuri în Ungaria, la invitaţia președintei Katalin Novak. Aceasta este prima vizită oficială la Budapesta a unui preşedinte român din ultimii 14 ani „și este o ocazie pentru a discuta despre stadiul relației de Parteneriat Strategic”, a transmis Administrația Prezidențială.
Vizita lui Klaus Iohannis are loc la o zi după cea a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, la București.
Președintele României nu se va întâlni cu premierul ungar Viktor Orban, plecat pentru o…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com