Ministrul Energiei a participat în perioada 08-09 octombrie 2023 într-o vizită oficială în Republica Portugheză, alături de delegația Președintelui României, Klaus Iohannis. În cadrul acestei vizite, ministrul Burduja a semnat cu Ministrul Mediului și al Acțiunii Climatice din Republica Portugheză un Memorandum de Înțelegere în domeniul energiei.
„Înființarea acestui Grup de Lucru reprezintă o excelentă oportunitate de a face schimb de expertiză și experiențe între cele două state. Obiectivele noastre sunt similare în ceea ce privește tranziția energetică și am abordat mai multe subiecte de interes comun: proiectele hidroenergetice cu acumulare prin pompaj, inclusiv Tarnița-Lăpuștești; energia eoliană offshore din Marea Neagră și din Oceanul Atlantic; contractele pentru diferență pentru stimularea investițiilor în energie verde și predictibilitatea pieței pe termen lung. Sunt tot atâtea oportunități concrete de colaborare, pornind de la aceeași înțelegere a momentului pe care îl traversăm și pentru care avem nevoie de energie sigură, accesibilă și verde.”, a menționat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Constituirea unui Grup de Lucru româno-portughez, în energie
Memorandumul prevede constituirea unui Grup de Lucru, având rol de monitorizare și implementare a activităților convenite de Semnatari. De…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.fonduri-structurale.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com