Deputatul Nicu Fălcoi (USR) a declarat marţi că „Programul Rezervistul vountar” nu a avut deloc succes în România şi a precizat că de cinci ani s-a străduit să vorbească despre stagiul militar voluntar, potrivit News.ro.
Militari româniFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia
„Până la urmă l-au luat în seamă şi guvernanţii, au ajuns şi ei la concluzia că poate fi o variantă, dar avem o lege care de vreo doi ani şi ceva zace prin nişte sertare. De ce? Indecizie politică, nu au curajul să vină cu ea în Parlament”, a spus Fălcoi.
Deputatul USR a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România, că nu se poate vorbi despre un serviciu militar obligatoriu, dar despre un stagiu militar voluntar se poate vorbi şi el vorbeşte de cinci ani despre acest lucru.
„Noi avem rezerviştii voluntari, este cu totul altceva, nu avem un stagiu militar voluntar, Eu vorbesc de un stagiu militar voluntar în care aduci tinerii care vor, să facă un stagiu militar de 6 luni, de exemplu”, a precizat el. Fălcoi a precizat că a fost în Finlanda, recent şi acolo nu s-a scos stagiul militar obligatoriu, care este de 6 luni iar cei care vor să continue pot face mai mult.
Potrivit lui Nicu Fălcoi, „programul cu Revervistul vountar nu a avut deloc succes în România” şi prevede ca oamenii care au un job să se ducă să facă un antrenament de două luni, după care să rămână în rezerva operaţională, cu o plată lunară şi care e destul de bună”.
„Cred că a ajuns la 20% din salariul minim pe economie”, a precizat Fălcoi, precizând că aceştia stau acasă şi mai fac câte două săptămâni de antrenament. „E o chestie foarte bună, nu se pune problema banilor ci de statutul social al acestor oameni şi din păcate în România, statutul social al militarilor s-a degradat foarte mult în ultimii 15 sau 20 de ani”, a mai spus Fălcoi, el arătând că „din cauza indeciziei în general a mediului politic şi a mermelelei ăsteia care e la nivel guvernamental, nimeni nu ştie de aceste programe”.
Deputatul USR a precizat că de…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “revistapresei.hotnews.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii